Un tip si o tipa calatoreau cu trenul prin tunelurile de la Bumbesti-Livezeni.
Plin de dorinta la primul tunel , odata cu intunericul care se lasa in compartiment, tipul nu rezista si sare pe domnisoara de alaturi.Relaxati dupa iesirea din tunel , fiecare se gandea:
El: “-Daca stiam ca e virgina, nu cred ca ma complicam”
Ea:”-Daca stiam ca f**e asa bine, dadeam dreaq dresurile jos!”

Vreti sa va spun un banc despre a 11-a litera a alfabetului?
Nu!!!
K.

Vine la mine o fată și-mi dă numărul ei de telefon, zicându-mi că-i place de mine. În acel moment am început să plâng și m-a întrebat:
-De ce plângi?
-Îmi amintești de fosta mea prietenă, îi zic, și ea era fată!

Dacă Mircea Cărtărescu era moldovean scria „De ce snopim femeile”.

La metrou, mă întreabă o tanti cât e de la Ștefan cel Mare la Mihai Bravu. I-am răspuns 54 de ani.
Cunoștințele mele de istorie ies la iveală în cele mai neașteptate momente.

Nu exista dragoste mai sincera decat dragostea pentru mancare..

Am intrat cu masina intr-un Rodipet…
Am ajuns in toate ziarele!

“Tanar, 28 de ani, doreste casatorie. Cauta o femeie care sa ii scoata din cap ideea asta prosteasca.”

Intr-una din rezervele sanatoriului de nebuni un pacient plange.
-Ce-I cu asta? Intreaba directorul pe medical de salon.De ce plange?
-Sustine ca si-a vandut tara…
-Si acum are remuscari?
-Nu, plange ca nu i-au platit-o!

Doi bebeluşi la creşă:
– Tu ce eşti, băiat sau fată?
– Băiat.
– Dar de unde ştii?
– Dacă iese infirmiera îţi arăt.
Iese infirmiera, la care acesta îşi ridică păturica:
– Uite, am şosetuţe albastre.

Sarpele e odios nu pentru ca musca, ci pentru ca se ascunde ca sa muste!

Chuck Norris are Nokia 1100 cu touchscreen!

Pana mai ieri eram un nimeni dar de cand m-am insurat si m-am mutat la casa mea stiu sigur ca am devenit cineva.
Adica… Cineva trebuie sa duca gunoiul! Cineva sa faca piata! Cineva sa dea cu matura! Cineva sa gateasca!
Ce sa mai… cineva si iarasi cineva…

Un profesor a dat fiecărui student ca temă sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si va trebui sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului.

Studentii au fost amuzati de lectie la inceput si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care-i intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea.

Piersicile asezate in ea, la inceputul saptamanii, incepusera sa se descompuna si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe piersici. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul, cand s-au revazut dupa o saptamana – si anume, ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, fata de alte persoane.

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt?! Si ce ai de gand sa faci cu ele?!…

Barbatul meu are ultimul cuvant!
“Da iubito, asa facem” !!!