Odată trebuia să mă trezesc mai dimineață pentru a reuși să ajung la aeroport. Am programat ceasul deșteptător de la centrul muzical la ora 4.30 și pentru a fi sigur că mă trezesc am dat volumul la maxim. A doua zi m-am trezit la 4.30, am oprit muzica, am plecat la aeroport și am zburat pentru 2 săptămâni. În aceste 2 săptămâni, vecinii mei în fiecare dimineață se trezeau la 4.30 sub acordurile piesei Du Hast….
– Cer divort! Astazi dimineata sotul m-a lovit, – ii spune judecatorului o doamna.
– Si pana acum nu si-a cerut scuze? – intreaba judecatorul.
– Nu, “Salvarea” l-a dus la spital inainte ca el sa-si revina.
Datini stramosesti
In noaptea dintre ani, fiecare colinda pe la casele oamenilor, dupa cum li-e obiceiul…
Unii cu uratu’, altii cu furatu’.
Draga matusa UE,
Sunt eu, nepoata Romania . Am aflat ca, mai nou, probabil la insistentele unchiului Sam si ale verisorului NATO, nu mai esti asa suparata pe mine. Recunosc ca am fost o usuratica si ca am gresit, dar imi cer scuze, sperand ca vom trai in armonie.
Cat despre mine, ce sa-ti spun…
Dupa cum stii, ani de zile m-am tavalit cu toti neocomunistii, care nu numai ca m-au regulat, dar m-au si dat la alti nespalati si neciopliti. Chiar daca sunt renumita pentru ospitalitatea mea, sa nu crezi ca mi-a fost usor sa le satisfac toate poftele perverse.
Uneori, neo-comunistii m-au vandut la tot soiul de proxeneti, care se dadeau oameni de afaceri. Din toata tarasenia asta am ajuns si penetrata si cu banii luati. Vai si-amar de capul meu…
Dupa o vreme, lucrurile s-au schimbat si am inceput o viata mai misto. M-am cuplat cu cineva (nu pot sa-ti spun cu cine) care, drept multumire pentru ca l-am ajutat la niste chestii prin Kosovo, Afganistan si Irak, m-a luat sub aripa lui ocrotitoare.
Am scapat de mult ,de blugii Pyramid si am ajuns sa port pantaloni Abibas, iar mai apoi, Tommy Hilfiger. Basca adidasii Reaboak, pe care i-am schimbat cu incaltari de la Leonardo. Plus cele patru telefoane mobile, cate unul pentru fiecare retea GSM.
Fidelitatea mi-a fost rasplatita:
Dacia 1310 a devenit doar o amintire, de cand ma aflu la volanul unui bolid Logan. Sa stii ca masina asta are si mp3 player la care ma delectez cu simfoniile marilor titani Guta si Vijelie.
Matusica draga, abia astept sa ma mut la tine. Chiar daca stiu ca pe la tine nu se poarta, de curand am bagat cutitu’ in beregata unui porc. O sa-ti aduc slanina, sangerete si caltabos de-ale noastre, plus o damigeana de tuica de cazan. Hai ca pun si niste branzica, un cozonac si-o oala de sarmale.
Mai sunt doar doua probleme: am sifilis si nu ma pot lasa de fumat. Nici de furat, e-adevarat! Dar sper ca, gratie sfaturilor tale, sa le rezolv pe toate, ca doar sunt inteligenta.
Usor infometata, dar cu gandul la fitness-ul pe care il vom face impreuna,
Te sarut nerabdatoare,Romania
Dana Năstase: “Mi-e şi ruşine să spun ce mi-a făcut Adi azi-noapte. Asta îi învaţă la puşcărie?”
M-am dus astăzi să mă angajez la Apple și, la un moment dat, intervievatorul zice: „Scrie aici că CV-ul tău are 2 pagini, iar aici o am doar pe prima. Unde este a doua?”. Atunci i-am răspuns: „A doua pagină vă costă 20 de $!”.
Cercetătorii (britanici) au demonstrat că cea mai bună piesă a unei mașini poate fi și cea mai proastă: cea dintre volan și scaun!
– Spune-mi sincer, imi zise noua mea prietena blonda, asa-i ca in momentul asta te gandesti la ce-o fi in capul meu?
– Mda, ai dreptate, ii raspund. Dar banuiesc ca e cam acelasi lucru ca pe fata nevazuta a Lunii…
– Mister ai vrut sa spui, nu-i asa? ma intreba ea, zambind.
– Nu. Intuneric total…
– Iubitule, cand eram tanara imi spuneai mereu ca sunt o stea stralucitoare…Acum de ce nu-mi mai spui asa? ma intreba nevasta-mea intr-o zi.
– Eh, raspunsei eu oftand, si acuma cum ai vrea sa-ti mai spun…gaura neagra?!
O pereche de proaspat casatoriti ieseau din biserica. Doi baietei stateau si se uitau la ei! Unul il intreaba pe celalalt:
– Vrei sa ii sperii?
Celalalt zice:
– Da.
Acesta se duce spre ei si striga:
– Tataaaaa!!!
– Tata, imi cumperi un mobil hightech 3G cu USB, bluetooth cu camera
video, GPRS si cu aplicatii java si mp3?
– Fiule, nu te-ai putea droga si tu ca si ceilalti copii ?!
Miezul noptii, poate spre 3 dimineata. Un tip se trezeste avand un
puternic impuls de a face pipi. Somnoros, se intoarce pe dreapta, in
speranta ca ii trece. Nimic. Se intoarce pe stanga, dar dupa cinci
minute renunta, se ridica anevoie din pat, se duce la baie si incepe sa
faca pipi, ca tot omul. Uitandu-se in jos, se adreseaza cu obida organului:
– Vezi, eu ma scol cand vrei tu .
E lung pamantul, ba e lat…
Nici nu mai stiu, ca iar is beat!
Conform proverbului, se spune ca stiloul e mai puternic decat sabia…
Dar numai in cazul in care esti in stare sa-i scrii o scrisoare al dracului de convingatoare samuraiului.
Ma bucur ca zapada nu e neagra…
Altfel, nu cred ca ar mai primi nimeni inapoi palariile, fularele sau morcovii.