În Istanbul în faţa unui supermarket un cerşetor stătea cu o felie de pâine în mână.
La un moment dat apar 2 maşini negre, din ele coboară 8 indivizi îmbrăcaţi în negru, toţi cu ochelari negri. Cei 8 intră în magazin. Patronul magazinului îi întâmpină făcând plecăciuni şi le oferă tot ce îşi doreau. Cei 8 iau marfă cât puteau duce şi nu plătesc, ies din magazin însoţiţi de patron se urcă în maşini şi pleacă.
Cerşetorul care a văzut tot ce s-a întâmplat îl întreabă pe patron:
– Domnule, da cine sunt ăştia de le-ai dat gratuit atâtea?
Patronul, privindu-l de sus îi spune:
– Uite, l-ai văzut pe cel mai înalt care a coborât din prima maşină, el o f.ute pe fică-mea.
La care cerşetorul, artându-i felia uscată de pâine, îi spune:
– Uite dacă-mi ungi şi mie felia asta de pâine şi mai pui şi nişte salam pe ea, eu îţi f.ut tot neamul.
O fetita de 5 ani cu se plimba cu mama ei de mana pe strada cand la un moment dat se intalnesc cu un carutas. Calul tocmai avea o erectie si fetita curioasa intreaba:
− Mama ce are calul ala acolo?
− Nu are nimic, da-i pace, zice mama ca sa ii distraga atentia.
La care carutasul:
− Apoi doamna draga daca si asta-i nimica….
Un politist s-a urcat pe masa sa schimbe un bec. Sotia ii spune:
-Trebuia sa pui macar un ziar pe masa…
-Nu-i nimic, si asa ajung !
Apreciez miscarea feminina! In special cand e ritmica…
O baba se duce si ea la bijutier.
Intra inauntru, si incepe sa se ghiombeasca insistent la un colier de aur batut cu diamante, cand la un moment dat trage o bășina puturoasa si ragusita la glas.
Bijutierul,un domn bine facut, auzind isprava babei, se indreapta agale spe ea, si o intreaba:
– Va putem servi cu ceva doamna ?
– Cat costa colierul asta maica ?
La care stramband din nas a dezgust, bijutierul ii raspunde:
– Doamna, daca numai vazandu-l v-ati basit, va dati seama ce se poate intampla daca o sa va spun pretul…
Seful meu a plecat in pauza de cafea pe la 11. Asa ca… am profitat de ocazie si i-am dat ceasul pe laptop cu 6 ore inainte.
Cand s-a intors i-am zis:
– Eu plec, e deja 5.
– A, bine, zise el, ne vedem maine.
“La naiba, a mers!” mi-am spus in timp ce saltam vesel spre casa.
M-am petrecut toata ziua intr-un mod placut si am adormit fericit cand deodata telefonul a sunat pe 3.15 dimineata…
-Grabeste-te, Sandule! Ai intarziat deja 15 minute!
Aseară, am ieșit la balcon să fumez o țigară, cât fumam, observăm cum motanul meu mergea pe acoperișul vecin, sigur, în căutarea cuiburilor de păsări. Dorind să apăr sărmanele păsări, strig din toată puterea: ”Fugi de aici, nenorocitul naibii”. Pe loc a rămas doar motanul!! Dar au fugit: moșul de la parter, care uda florile, băiatul de pe bancă, care bea bere, tipul care stătea atârnat de balconul etajului 2 de vizavi și polițistul care patrula zona… iar motanul, uitându-se ciudat la mine, și-a continuat liniștit drumul….
Stirea zilei: Mercador.ro se transforma in OLX.ro !
De bucurie okazii.ro a anuntat ca dubleaza iarasi comisioanele.
Facturile la gaze si electricitate vor fi reduse la jumatate. Nu vor mai fi tiparite pe A4, vor fi tiparite pe A5.
3 lucruri pe care toata lumea le invata la scoala :
1) Cum sa vorbesti in soapta.
2) Cum sa scrii sms-uri fara sa te uiti la telefon.
3) Cum sa te incrunti in asa fel incat sa para ca te gandesti .
Un domn intra intr-un bar si comanda o bere. Cand i se aduce berea el observa in ea o musca, si ii spuse barmanului:
-Domnule, in berea mea este o musca!!!
La care barmanul:
-Da de ce va enervati… cata bere poate sa bea o musca.
Dacia intră pe piața din Orientul Mijlociu cu un nou model de mașină-capcană…
“ERA BUN ERI”
Noroc cu declarațiile lui Becali de după meci, că altfel habar n-aveam cu ce s-a ocupat Iisus in ulimele două ore.
Sera, toată familia stă în sufragerie și privește televizorul. Pe ecran apare textul unei reclame sociale: ”Este ora 22.00. Copilul dumneavoastră este acasă?”
Copilul se ridică și spune:
– Într-adevăr, ce m-a apucat??
Se îmbracă și pleacă.
Soțul se întoarce mai devreme acasă. Amantul fuge la balcon, vrea să sară. Atârnă agățat de balustradă o oră, două, trei, deja nu mai poate, dar de sărit totuși îi e frică să sară, neștiind la ce etaj e, plus la asta e întuneric beznă și nu vede nimic jos. Se face dimineața, în curtea blocului apare măturătorul:
– Ei, tu, ce faci acolo?
– Cum ce fac, stau atârnat.
– Aaaaa ….. bine, stai mai departe, dar ridică te rog picioarele un pic mai sus, să pot mătura liniștit.