Un negru se duce la oficiul forţelor de muncă din Africa de Sud.
– Bună ziua! Aş dori un loc de muncă.
– Sigur, cum să nu, se poate, zise albul. Dar să ştiţi că nu mai avem decît un post de director la minele de diamante, daca vă convine.
– Bineînţeles.
– Salariul din păcate a mai scăzut. Nu mai este 150.000 $/an, ci numai 120.000 $/an.
– Excelent, spuse contrariat negrul.
– Iar vila unde o să locuiţi nu are decît trei etaje, ne pare rău şi pentru piscina care este deocamdată în construcţie. Cît despre limuzină, trebuie să vă mulţumiţi cu un Lincoln, pentru că Mercedes-ul s-a stricat .
– Chiar aşa, domnule, nu-mi vine să cred. Dumneata îţi baţi joc de mine ?
– Păi cine a început primul?

Un ditamai 747 întîmpina un front de turbulenţă maximă aşa că pilotul n-are încotro şi anunţă pasagerii că vreo cîţiva dintre ei vor fi sacrificaţi. Le mai zice că alegerea celor care vor fi aruncaţi din avion se va face, conform regulamentului, în ordine alfabetică.
– African-Americans, please!
Nici unul.
– Blacks!
Nici unul.
– Darkies!
Nici unul.
– Jungle bunnies!
Nici unul.
Un negru mare şi urît îşi ţinea copilul în braţe şi-l mîngîia pe cap zicînd:
– Fii cuminte, că azi sîntem niggers!

Un negru vrea să devină şi el alb. Se urcă pe un zgîrie-nori şi începe să se roage:
– Doamne, te rog fă-mă şi pe mine alb!
Dumnezeu îl aude şi trimite un înger să-l rezolve. Vine îngerul la negru şi îi zice:
– Ce vrei, bă negrule?
Negrul:
– Doamne, mulţumesc că m-ai ascultat. Te rog să mă faci şi pe mine alb că toţi ceilalţi să mă sufere.
– Uite, bă negrule, zice îngerul, aruncă-te de aici şi cînd ajungi jos devii alb!
Zis şi făcut. Se aruncă negrul de pe zgîrie-nori şi cînd ajunge jos se aude o bufnitură, la care îngerul:
– Doamne, ce nu pot să-i sufăr pe negrii ăştia!

Un inspector de sănătate vizitează un spital de nebuni. Cum toată ziua a fost ocupat cu alte treburi, ajunge la spital mai spre seară. Intră în spital şi urcă spre biroul directorului, care era la etajul trei. Ca în toate spitalele româneşti, şi în acesta pe casa scării nu era nici un bec, deci era pe acolo întunericu’. Şi cum urca el, ajunge la etajul întîi, acolo pac! se trezeşte cu un şut în c*r… dar nu vede pe nimeni. La etajul următor, la fel… cînd ajunge la trei primeşte trei şuturi. Pînă la urmă, ajunge tipu’ la director în birou şi-l întreabă furios care-i treaba cu şuturile.
– Aaa, zice directorul, ăsta e modul nebunilor de a spune “bună ziua”.
– Dar la etaju’ trei am primit trei şuturi!
– Da, aveţi dreptate, dar v-aţi întîlnit cu bîlbîitu’…

Un oltean se duce-n vizită la un prieten din Moldova. Ies ei la o bere şi stînd la masă văd doi muncitori: unul săpa un şanţ cam de 40 cm lăţime şi 60 cm adîncime; la cîţiva metri în spatele lui, celălalt astupa groapa… Olteanul nu se poate abţine şi-i întreabă pe cei doi care-i treaba. Unul din ei răspunde:
– Dom’le, în mod normal. echipa noastră e formată din 3 oameni: unul sapă groapa, altul pune cablul, iar cel de-al treilea o astupă, numai că ăla de punea cablu’ este în concediu..

Cică un tip, tînăr militar, venea acasă mereu noaptea tîrziu şi zdrang, zdrang cu cizmele de perete după ce le descălţa. Într-o zi, vecinul:
– Auzi, vecine, te rog mult, nu mai izbi dracului cizmele alea de cîte ori vii acasă că mă ţii aşa de luni de zile şi ma tot trezeşti în miez de noapte.
Vine militarul a doua zi, iar noaptea tîrziu, zdrang prima cizmă şi-şi aminteşte: “Aoleo, am uitat de vecinu’. Ia s-o pun eu p-asta uşurel jos. Sper că nu l-oi fi trezit deja.” După vreo oră, vecinu’ la uşa ăstuia: “In p***a mă-tii, izbeşte naibii şi cizma ailaltă să mă pot culca odată.”

Invitat la şcoală, generalul vorbeşte copiilor despre eroismul ostaşilor români în 1944, în luptele din pădurea Băneasa.
– În ziua de 15 august 1944 am bătut la nemţi de s-au c***t pe ei…
– Domnule general, vă aud copiii, fiţi atent, zice profesoara.
– Lăsaţi, doamnă, să ştie copiii adevărul istoric! A doua zi, nemţii s-au regrupat, tunuri, etc. şi ne-au bătut de ne-am c***t pe noi…
– Dom’ general, copiii…
– Lăsaţi, doamnă, să ştie copiii. În fine, după o săptămînă, a venit la noi pădurarul şi ne-a zis: “Ia mai căraţi-vă de-aici, derbedeilor, că mi-ati umplut pădurea de c****i!”

Ion proaspăt însurat către Maria…
– Dragă, bine că am venit acasă… aşe mi de foame că te mănînc de tot….ce-mi dai azi de cină?
– Nimic, Ioane….n-am ştiut că tre’ să fac mîncare şi mă-ta n-o trecut pe acia…..
– Dară, mă fomeie, dă-mi te rog măcar nişte lapte…
– N-am!
– Păi cum nu ai că mă nervezi acuma… Dară n-ai putut mulge vaca că doară nu stă degeaba în poiată…
– Da’, mă Ioane, io nu ştiu cum să mulge o vacă…
La care Ion deja nervos peste măsură “Doara cum, mă proasto, exact cum îmi beleşti mie p**a, numa’ că invers!”

Ion si Maria erau cu vacile la pascut. Mariei i se cam făcuse de p**ă, dar îl aştepta pe Ion cu iniţiativa. Stăteau amîndoi culcaţi pe spate la umbră, sub un copac. Văzînd că Ion nu mişcă în “direcţia” dorită de ea, Maria crede că a gasit soluţia.
– Ioane, mie mi-e cald, o să-mi scot bluza!
– Că bine zici, Marie, şi mie mi-e cald, să mi-o scot şi eu, zice Ion, care era mai tîmpit de fel.
Stau ce stau, Maria cu nişte sîni superbi la vedere, dar dobitocul privea în sus, la cer.
– Ioane, mie tot mi-e cald, îmi scot şi fusta!
– Că bine zici, Marie, îmi scot şi eu pantalonii!
– Ioane, încă mi-e cald, eu îmi scot şi chiloţii!
– Ca bine zici, mi-i scot şi eu !
Stau ca doi morţi, unul lîngă altul, în pieile goale. Maria fierbe văzînd ce “dotat” este dobitocul.
– Ioane, ia scoală-te tu şi uită-te-n zare, poate o veni să ne f**ă şi pe noi cineva!

În noaptea nunţii, Maria îi vede lui Ion p**a sculată şi se sperie şi fuge la mamă-sa.
– Vai, mamă, mi-e frică de p**a lui Ion.
– Lasă, draga mea, că îl rog eu pe Ion să o bage puţin cîte puţin să nu te doară.
După pregătirile de rigoare, Ion trece la treabă şi înaintează cu prudenţă.
– Mai! îl îndeamnă Maria.
Ion mai înaintează un centimetru.
– Mai, mai, mai!
Ion mai intră 5-6 cm.
– Bag-o toată, Ioane!
– Gata, fă, e toată înăuntru.
– Mincinosule! Ia să te controlez, zise Maria, care întinse mîna şi nimeri peste c****le lui Ion. Aha, şmechere, ai înnodat-o!

Ion şi Maria pe terasă. Ion citeşte “Times”. La un moment dat, Maria îi spune lui Ion:
– Mă Ioane, vezi că vine ploaia! Acoperă fînul ăla cu ceva, c-o să-l ude!
Ion nu zice nimic şi citeşte în continuare “Times”. Începe să picure. Maria se impacientează:
– Mă Ioane, începu ploaia! Pune mîna şi acoperă fînul ăla că-l udă, ce naiba!
Ion n-o ascultă. Plouă, fînul este ud, iar Maria supărată:
– Hai, mă Ioane, dă-o dracului de treabă! A udat fînul şi tu stai şi nu faci nimic!
Ion, tacticos, pune “Times” la o parte şi spune:
– Fă Mario, you have an obsession!

on şi Maria vin de la cîmp. Ion o trînteşte pe Maria în căruţa plină cu fîn şi i-o trage bine de tot. Maria zice:
– Măi Ioane, ce m-ai speriat. M-ai sperie-ma încă o dată.
Ion se conformează şi i-o trage iar. Ajung în sfîrşit acasă.
– Ioane , mai sperie-mă o dată…
Ion i-o trage din nou, după care se duce la treabă. Vine acasă…
– Ioane, mai sperie-mă o dată…
Ion i-o trage şi dă să se culce. Adoarme, dar Maria îl trezeşte:
– Ioane, hai, te rog, mai sperie-mă o dată.
La care Ion:
– Bau!

Ion şi Maria în şură. Ion către Maria:
– Mărie, dă jos fusta…
– Vai, Ioane, e ruşine…
– Dă-o jos că eu sînt bărbat şi ştiu de toate…
Maria dă jos fusta…
– Mărie, dă-ţi jos ciorapii…
– Vai, Ioane, nu pot, e ruşine…
– Dă-o jos cum îţi spun că eu sînt bărbat şi ştiu de toate…
Maria dă jos ciorapii…
– Mărie, dă jos chiloţii…
– Vai, Ioane, e ruşineee…
– Mărie, dă jos chiloţii că eu sînt bărbat şi eu ştiu de toate…
Maria dă jos chiloţii.
– Pe aici, după cum mi-o zis Vasile, ar trebui să fie o gaură..

Doi poponari noaptea în tufiş. La un moment dat, apare miliţia cu lanternele aprinse. Ăla care-i sugea p**a celuilalt se “smulge” şi o rupe la fugă, dispărînd. Subofiţerul de miliţie îl interoghează pe cel rămas:
– Ia zi, cam ce făceai aici, la ora 3 dimineaţa?
– Păi ce să fac, admiram priveliştea nocturnă.
– Nu mai spune, priveliştea nocturnă, ai? Da’ cu ăla care-ţi sugea p**a şi cînd am apărut noi a fugit, cum e?
– Supt p**a? Nici nu ştiu despre ce vorbiţi.
– Nu ştii, ai? Da’ cu urechile alea din mîinile tale ce faci?

Iţic şi Ştrul îşi povestesc visele:
– Se făcea că mi-a venit poftă de borş – zice Iţic. Am pus carnea la fiert şi fuga în piaţă după mărar, dar de unde? În piaţă nici un fir de mărar. Atunci am luat avionul şi am plecat în Canada după mărar.
– Fleacuri, zice Ştrul. Să vezi ce vis am avut eu! Se făcea că dormeam şi aud un ciocănit în uşă. Deschid şi cine crezi că-mi cade de gît? Claudia Cardinale! Claudita, auzi? A fost o nebunie. La despărţire, mi-a declarat cu mîna pe inimă că este cea mai fericită femeie din lume. Dar abia a plecat şi aud alt ciocănit în uşă. Cînd deschid, să cad jos nu alta. Cine crezi că era? Vechea mea pasiune, Sofia Loren! Sofica, auzi? Deşi eram epuizat, dragostea mi-a turnat noi puteri în vine şi m-am purtat ca un performer, am iubit-o cu patimă dureroasă pe Sofica. După ce a plecat, am încuiat uşa şi se făcea că m-am culcat din nou cu gîndul să nu mai dau drumul la nimeni. Dar bătăile în uşă s-au înteţit din nou. Mi-am zis hotărît că nu mai primesc pe nimeni şi aşa am făcut. Cine crezi că era nenorocoasa? Brigitte Bardot! Dar spusesem nu şi “nu” a fost! A insistat ea cu vorbe frumoase, cu gesturi incitante, dar eu am fost incoruptibil şi am dat-o afară.
– Dobitocule, se supără Iţic, de ce n-ai adus-o la mine?
– Păi, de unde să te iau, dragul meu, nu erai plecat în Canada după mărar?