Aseară m-a sunat un necunoscut și mi-a spus să mă întâlnesc cu el la miezul nopții în cimitir… Cred că era un debil mintal, pentru că nu a mai venit.

Mama către fiică:
– Prietenul acesta al tău, așa de tare nu-mi place, încât eu aș fi fericită să-i fiu soacră.

La o trecere de pietoni o persoană este lovită de o mașină. Șoferul iese repede din mașină și aplecându-se asupra victimei:
– Aveți noroc, eu sunt medic.
– Dar dumitale nu ai, eu sunt avocat.

– Aseară, într-un teatru, a avut loc un incendiu. Actorii, curajoși din fire, au hotărât să continue a juca piesa pe scenă. Uluiți de eroismul lor, pompierii, la rândul lor, tot au hotărât să privească piesa până la sfârșit.

Se prăbușește un avion pe o insulă nelocuită. În urma catastrofei supravețuiesc un american, un francez, un italian, o italiancă și un român. După două săptămâni americanul adună toți bărbații și le zice:
– Domnilor, trebuie să hotărâm cui îi revine unica femeie ce se află pe insulă, dar având în vedere că eu reprezint cea mai puternică națiune de pe planetă, consider că acest drept îmi revine.
– Da mai pune-ți pofta-n cui, toată lumea știe că francezii sunt cei mai buni amanți, așa că, femeia cred că-mi revine.
– Alooo… cei cu voi domnilor.. Eu sunt italian, ea e italiancă, cred că este destul de clar cine trebuie să se ocupe de ea.
A început ei cearta, mai aproape să se ajungă la bătaie, dar numai românul stătea într-o parte și arunca cu pietricele în apă. Se hotărăsc ăștia să vadă de ce românul tace.
– Ce ai române, ce stai așa liniștit?
– Aștept să văd a cui femeie f…t eu de două săptămâni.

pe 21 decembrie întrecănd măsura cu sărbătorirea sfârșitului lumii, o să vă pară rău, a doua zi, că acesta nu a venit.

O întâmplare ce a avut loc la Universitate Oxford. Aceasta fiind vestită prin istoria ei de peste 800 de ani, cu faptul că Sir Isaac Newton a fost decanul facultății de fizică și alte merite, ori absolvenți. Și deci, iată istoria pe care vreau să o spun.
Un student evreu vine să susțină un examen, ce urma să dureze 6 ore (sunt acolo și așa examene). După trecerea câtorva ore de la începutul examenului, studentul îl cheamă pe profesorul supraveghetor. Acesta se apropie de student, crezând că, ceva nu a înțeles și ar dori să facă unele precizări, însă a auzit următoarele cuvinte:
– Domnule profesor, eu aș vrea să mi se aducă friptura și berea care mi se cuvine.
– Corect am auzit eu – întreabă profesorul – ați vorbit de friptură și bere???
– Da. Tocmai de friptura și berea care mi se cuvine pe drept vorbesc.
– Mă scuzați, dar de ce dvs ați hotărât că vi se cuvine friptură și bere?
Atunci studentul scoate o carte veche și o pune în fața profesorului:
– Iată, o culegere cu toate legile universității, din momentul fondării ei. Aici este o lege din 1513, care până astăzi nu a fost abrogată, care prevede că, fiecare student, care petrece în cadrul examenului mai mult de patru ore, are dreptul la o porție de friptură și o bere.
Profesorul încearcă să protesteze, invocând că din punct de vedere tehnic, în acel moment este imposibil de ai aduce friptură și bere în sala de examen. Văzând că, studentul nu cedează profesorul își cheamă șeful și încep ei să se sfătuiască. Având în vedere că, pentru englezi legea este sfântă, au hotărât că nu au nici un temei întemeiat să-i refuze studentului solicitarea. Pe de altă parte, o lege adoptată recent interzicea consumul de alcool pe teritoriul universității, dar și cu prepararea fripturii erau unele probleme tehnice. In rezultatul unor negocieri îndelungate au ajuns la un compromis: o pizza și o coca-cola.
Mâncând cu poftă pizza, evreul era foarte bucuros că a reușit să le ”tragă mâța pe spinare” acestor îngâmfați și snobi britanici, folosindu-se de propriile lor legi.
După câteva zile însă, studentul găsește în cutia sa poștală o citație de chemare în fața instanței de judecată a universității (acolo unde este lege, este și judecată). Studentul, absolut încrezut în sine că va avea de a face cu câțiva profesori bătrâni care îi vor spune ceva de genul: ”Dar știți… dar poate… dar vezi…etc” a hotărât să se poarte foarte frumos și cu asta se va încheia toată povestea. Ajunge el la judecată. O sală enormă cu coloane în stil victorian, foarte înaltă, fresce pe toți pereții, vitraje… etc. La o masă ce părea că nu are sfârșit erau așezați 150 de profesori, 45 decani, 20 rectori și mulți lorzi și siri absolvenți de vază ai universității. Toți cu peruci pudrate, mantii negre, de te ducea gândul instantaneu la inchiziție. Ei urmau să-l judece pe student. Ei au fost cei care au hotărât de al exmatricula pe curajosul student pentru că a încălcat o lege din 1415, care nici până azi nu fusese abrogată și anume: ”Prezentarea la examen fără sabie”.

Un țigan prinde peștișorul de aur, îl rotește pe toate părțile și nu știe ce să facă cu el. Peștele nu mai rabdă:
– Hai mă omule, pune-ți o dorință?
– Ce fel de dorință?
– Păi cum să-ți explic…. Spre exemplu, ieri m-a prins un om și m-a rugat să-i dau 1 00 000 de euro, și eu i-am îndeplinit dorință. Dar tu ce vrei?
– Adresa lui, morții mătii.

Nici în Moldova și nici în România inimile nu s-au stricat, ci bat la fel, în limba română. România este o lume nu doar o țară.

România La Mulți Ani.

Înainte de paște niște turiști americani (știau româna la nivel de conversație), ajung într-un sătuc din țara noastră. Gospodina casei începe să pună masa pentru oaspeți.
– Dar unde e stăpânul? – întreabă unul din străini.
– El, vopsește ouăle, asta e o tradiție dea noastră – răspunde gospodina.
Străinii un pic s-au mirat, dar ce să faci ”fiecare bordei cu al său obicei”, totuși fiind curioși de detalii, întreabă:
– Și cum se face asta?
– Aaaa… un fleac, foarte simplu, într-o castrule cu apă fiartă se pun coji de ceapă, dup care bagă acolo ouăle pentru 2 minute.
– Și după asta rămâne viu? – întreabă speriat americanul

Era vara anului 2011, sâmbătă. La ora 11 dimineața mă sună un prieten (procuror) și-mi spune că trebuie să plecăm urgent până la Telenești (100 km nord Chișinău). Având în vedere că vineri am sărbătorit până la 5 dimineața, nu aveam chef de a mă porni nicăieri, dar totuși cum era ceva urgent m-am ridicat din pat. Vine prietenul meu la mine ( el tot era după o beție cruntă) și înainte de a ne porni la drum ne gândim să luăm ceva de băut la drum (nu știu de ce nu ne-am dus la magazin să luăm o apă minerală, așa cum banii nu prezentau o problemă) așa că, am găsit în casă o sticlă goală de votcă Nemiroff, am umplut-o cu apă de la robinet și hai la drum. Ajung în mașină (aparatul de aer condiționat nu funcționa, se terminase freonul), mă așez la volan și simt că ceva mă deranjează în regiunea brâului, scot pistolul ”Makarov”, îl pun pe torpedou și ne pornim. Ajungem la primul semafor, lângă mine staționa un TIR cu numere de Cehia, șoferul, un om de vreo 50 de ani cu barbă, specific tipului clasic de TIR-ist sau biker…
Mai departe din explicația șoferului TIR-ului, spuse la poliție:
”Stau la semafor, afară +35 grade celsius la umbră, alături de mine, văd o mașină cu toate geamurile deschise, în mașină 2 tipi cu fețele umflate și ochii roșii, pe torpedou un pistol, iar pasagerul bea votcă din sticlă , după care îi dă sticla de votcă șoferului, care la rândul său bea nestingherit. Considerând că în țara lor (R. Moldova) este un lucru normal, nu am stat să anunț pe stație despre un eventual pericol. Însă, când aproape să ajung în orașul Telenești, am văzut aceeași mașină, aceeași tipi, care continuau să bea votcă și în același timp dădeau energic din mâni în semn de a mă opri, m-am speriat și am lovit cu TIR-ul mașina lor, care în consecință, a derapat în chiuvetă, după asta am anunțat poliția.”
Acum stau și mă gândesc… Oare trebuie să încerci să anunți pe cineva care conduce un TIR că are prelata din spate deschisă???

Aviz la radioul din Tel – Aviv: Stimați locuitori ai orașului, din grădina zoologică a fugit un enot. Toți care au văzut enotul – imediat să plătească la casă 10 shekeli.

O grăsuță cam josuță, după ce a nimerit într-un accident este transportată la spital. Completând fișa, doctorul o întreabă:
– Înălțimea, greutatea?
– 175 cm, 60 kg.
– Hei drăguță, aici ești la spital nu pe facebook.

– Domnișoară, dvs dansați?
– Da.
– Slava Domnului!! Eu credeam că v-ați electrocutat.

Soțul – soției:
– Dragă, tu nu ai dreptate.
– Ahh.. așa, eu nu am dreptate – deci eu mint. Dacă eu mint, înseamnă că eu hămăi aiurea. Dacă eu hămăi – înseamnă că sunt câine… Mamă, el m-a numit cățea.