Din graiurile ințelepților vasluieni:
“Pe noi nu ne deranjeaza viitura. Dupa atata vodka, e buna si putina apa”

– Mama, cat de repede poate creste un peste?
– Pai dureaza, dar depinde de specie. De ce intrebi?
– Stii ca tata a venit ieri de la pescuit cu un pestisor cat palma, si acum la poarta, povesteste vecinului ce a prins, cu mainile larg deschise ….

Mioara care citea o carte cu povestiri pescaresti, intreaba:
-Mamico, oare exista pescari care nu prind nimic?
-Cum sa nu! Taica-tau este un exemplu stralucit.

Cum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul cum răsărise, şi-al cui era? Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, de pe margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune! cu ochişorii lui mărunţi, cât nişte fire de colb, îl cuprindea întreg. Şi ce întunecime, câtă umezeală sub frunzişoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi.
Tresări. Era el altul? Picioruşele nu mai erau ale lui de scânteiau aşa? Şi mai era îmbrăcat în aur! Căci şi trupuşorul lui, pe care şi-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiţă căzută de acolo, de sus, o fărâmiţă de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Şi, ca o adeverire, pe ţarâna neagră trupul aruncă o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare. Şi cum să ajungă? Privi în sus; şi atunci, deasupra căpuşorului, zări lujerul unui crin ce se ridica aşa de înalt, că parcă floarea din vârf îşi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.
În mintea lui îşi înjghebă planul. Să se suie pe lujer în sus, să meargă, să meargă şi să meargă până în vârf; şi de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură, — sau o vedea el ce-o face.
Atunci se mişcă din nou, şi după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte şi coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în ţărână. Văzând asta, se ridică pe picioruşele dinapoi şi, fără să ştie pentru ce, cu cele dinainte îşi făcu, moşnegeşte, cruce. Pe urmă încercă din nou şi văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, şi când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicături: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!…
Şi-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos şi-l prinse ameţeala. Privi în sus şi se cutremură. Ce, nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câţiva paşi, şi ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzişoară lătăreaţă, ca o prispă. Acolo o să se odihnească. Şi iar purcese la drum; şi umblă, şi umblă, băiete; de-abia ajunse. Iar când a poposit, ud de sudoare, că părea o picătură de rouă, bulgărele de aur scăpătase de amiază. Şi voinicul privi iar în sus. Privea în sus şi nu-şi credea ochilor: zile, săptămâni, luni avea de umblat. Şi cât era de hotărât şi de vânjos drumeţul, nu-şi putu opri un oftat:
— Uf! că mult mai am de suit, Doamne!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată.
Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.
Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă.
La poartă era o prinţesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi ţâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.
– Bine, las’ că vedem noi îndată! s-a gândit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat şi a pus pe scândurile patului o boabă de mazăre. Pe urmă a pus peste mazăre douăzeci de saltele de lână şi pe saltele douăzeci de perne mari de puf.
Aici s-a culcat prinţesa. Dimineaţa au întrebat-o cum a dormit.
– Groaznic de prost! a răspuns prinţesa. Toată noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu ştie ce a fost în pat! Am şezut pe ceva tare şi acuma-s toată numai vânătăi! Groaznic!
Şi atunci au văzut cu toţii că era o prinţesă adevărată, dacă a simţit ea o boabă de mazăre prin douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf. Aşa de gingaşă la piele nu putea să fie decât numai o prinţesă!
Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că asta-i prinţesă adevărată; iar boaba de mazăre au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei şi se mai poate vedea acolo şi astăzi dacă n-o fi luat-o careva.

Vecinul meu recidivist tocmai a fost eliberat ieri din inchisoare. A fost atat de incantat, incat nici nu stia ce sa faca mai intai…
Un jaf, sau un viol?

Cica intra un politist intr-o cofetarie ca sa-si cumpere ceva dulce pentru acasa. Se duce la vanzator si zice:
-Nu va suparati, bomboane este ?
Vanzatorul se uita la el asa mai ciudat si ii zice:
-Domnule, bomboane SUNT !
A doua zi iar se duce politistul sa-si ia ceva dulce de la aceeasi cofetarie:
-Nu va suparati, caramele este ?
Vanzatorul ofticat ii zice:
-Domnule, caramele SUNT !!
Se duce politistul acasa si cade pe ganduri: “Bai cred ca vanzatorul ala vrea sa ma faca atent sa vorbesc civilizat cu … gata, asta e”
A treia zi se duce politistul fericit la aceeasi cofetarie, cu fruntea sus si ii spune vanzatorului:
-Fiti amabil, rahat sunt?
La care vanzatorul:
-ESTI ca d-aia te-ai facut politist !!!

O taxatoare se apropie într-un autobuz de un tip:
– Domnule, banii pentru călătorie. Tipul, cam beat, deschizând buzunarul:
– Pune aici!

Un grup inarmat de teroristi intra cu forta in Hotelul Ramada unde avea loc conferinta anuala a Baroului de Avocati. Au fost luati drept ostateci peste de avocati. Liderul teroristilor, a anuntat ca daca nu li se vor indeplini toate cerintele vor elibera cite un avocat pe ora!

Intr-o zi a murit un renumit doctor cordiolog, care isi iubea nespus meseria. Ca sa-i faca pe plac rudele acestuia i-au comandat sicriul in forma de inima, groapa in forma de inima si toate celelalte necesare tot in forma de inima .
Ajunsi la marginea gropii, cand sa-l ingroape pe dr. cardiolog de undeva din multime se aude un hohot de ras. Rosii de furie, rudele decedatului reactioneaza:
-Ce ai patit domnule, nu ti-e rusine, ti se pare ca ar fi un moment propice de ras!?
-Nu domnule, doar ca voi i-ati facut raposatului totul in forma de inima fiindca era medic cardiolog si ma gandeam cum imi vor face ai mei sicriul, groapa si celelante deoarece eu sunt un renumit doctor ginecolog.

Doctorul navetist, grabit sa nu piarda trenul, il lasa pe nea Ion, omul de serviciu:
– Te descurci tu, le dai antinevralgic, una, alta…
A doua zi:
-Ia spune, nea Ioane, ai avut probleme?
-Nu, n-a venit decit o doamna tanara care, cum a venit, s-a dus dupa perdea si s-a dezbracat.
-Si ce avea?
-Zicea ca de cinci luni n-a mai vazut…o sula.
-Si ce-ai facut?
-Ce sa fac? I-am pus colir in ochi.

Mama:
– Dar de acuma inainte, gata cu minciunile, ne-am inteles?
Copilul:
– Tu vorbesti?! Parca nu am aflat despre Mos Craciun…..

Pe vremuri Ion ciobanul satului, mai facea si pe vraciul prin sat si stia sa vindece porcii. Intr-o zi s-au imbolnavit porcii preotesei. Aceasta, a trimis vorba sa vina Ion de la stana, sa coboare sa vada de sanatatea porcilor. Ion se prezinta la preoteasa spunandu-i: -Doamna Preoteasa eu am leacurile mele … la care preoteasa ii raspunde: -Cum ai vindecat la toata lumea te rog sa vindeci si la mine… Ion spune atunci: -Da-ti chilotii jos si pune-te cracita pe cojoc! Acesta scoase o sula din pantaloni, una mare ciobaneasca… si incepu ritualu de vindecare -printre cracii preotesei, tinindu-se de sula si zicand: -Asa cum iti ocolesc eu flocii sa-ti ocoleasca boala porcii. Si iarasi: -Asa cum iti ocolesc eu flocii sa-ti ocoleasca boala porcii. Si inc-o data: -Asa cum iti ocolesc eu flocii sa-ti ocoleasca boala porcii. La care preoteasa: -Bago-n centrul flocilor de-ar muri si muma porcilor….

Doi porumbei povestesc.
-Vezi cine-i sub copac?
-Desigur ca vad! raspunde celalalt. Un politai.
-Si atunci… Ce mai astepti?