La vamă, ajunge badea Gheorghe,
C-o căruţa de butoaie.
Vameşu-l interoghează
Şi îl ţine-un ceas, în ploaie.

– Ce transporţi, bade-n cocie,
Ce vrei, ca să scoţi din ţară?
– Ce să scot, apă sălcie,
Apă dom-le, apă chioară!

– Nu se poate, nu te cred,
Tu ascunzi, bade, ceva,
Nu te cred, pân’ ce nu văd,
De-i cum zici, o vom gusta!

Ia! Acuma, din căruţă,
Te rog, să cobori puţin,
Pân-aducem o cănuţă
Să probăm că transporţi vin!

Curios, vameşu-ncearcă
În butoi şi-n alte părţi,
Conştiincios şi-atent, de parcă
Ar găsi antichităţi!

Dup-un timp, de căutare,
Nervos, o sudalmă, scapă,
Badea Gherghe vin nu are,
Cum a zis, transportă apă!

– Bine, bade! Poţi să pleci,
Dar, din Odovaşniţă,
De ce apa, vrei, s-o treci
Tocmai peste graniţă?

– Când speli mortu’, e-un obicei.
Ce vrei? Oameni, fără carte!
Apa mortului s-o iei
Şi s-o duci, cât mai departe!

Un nebun, fugar notoriu,
Scapă, de la un sanatoriu.
Şi veninidu-i o idee,
Urmăreşte o femeie!

Noaptea-i neagră, şi cernită,
Femeia înebunită,
Ca o pasăre-ncolţită,
Simte, că e urmărită.

Fuge ea, pasul grăbeşte,
Dar nebunu-o urmăreşte,
Tot mai tare, alerga
Şi nebunul după ea.

Lacrimile-i curg, şiroaie,
Şi-şi pierdu pantofii-n ploaie,
Fuge, fără să gândească,
Nebunul să-l păcălească.

După un timp, nebunul: – Haţ!
O prinse deodat’ de braţ
Şi cu apucături concrete,
O propteşte de perete.

O privi ca pe o pradă,
Ce urma, în laţ să cadă,
Femeia părea mai mică
Şi se tânguia mereu de frică.

Şi de teamă, ce-i era,
Nici nu se împotrivea,
Acceptîndu-şi biata soartă,
Ea părea, mai mult, că-i moartă!

Nedorind, nimic, să ştie,
El o întrebă: – Eşti vie?
Femeia, puţin surprinsă,
Oftă scurt şi îl atinse.

– Dacă e să-ţi fac plăcerea ţie,
S-ar putea să zic, că-s vie!
– De eşti vie, – că-mi vin laci –
Struguri, zi! De ce nu faci?

Jurnalul unui taliban:
Luni: Ma bligdizezg.
Marti: A venid baiadu vecinului la mine in gurde, mi-a vurad o vaga ji mi-a omorad gadzelu.
Miercuri: Am omorad eu baiadu.
Joi: A venid dadal baiadului la mine gu doada vamilia ji gu doade rudele za ma omoare.
Vineri: I-am omorad eu be dodzi.
Sambata: S-a adunad dod zadul in vadza gazei mele za ma izgoneazga din zad.
Duminica: Am omorad eu dod zadul.
Luni: Iar ma bligdizezg…

La tribunal, un El şi-o Ea,
Se certau, aprig de zor,
Căci fiecare pretindea,
Custodia fiicei lor.

Femeia, parcă făcea spume.
– Mie mi se cuvine custodia,
Eu am adus-o, doar, pe lume.
Îşi ţinea, ea, pledoaria.

Judecatorul către soţ:
– Argumentul dumneavoastră,
Care este? Dacă poţi,
Să-l prezinţi în faţa noastră.

Soţul, reflectînd puţin,
Se ridică, apoi calm:
– Domnule judecator, deţin
Unul singur, să reclam:

Să presupunem că dumneavoastră
Doriţi o răcoritoare.
Aşa că introduceţi o monedă
Să primiţi o cola mare.

Din aparatul automat
Va ieşi, sigur, o sticlă
Drept că faptu-i consumat
Dar vă-ntreb, cine-o ridică?

O ridică, sigur, omul
Ce aşteaptă şi-plăteşte.
Deci, ce a produs maşina,
Ea îl dă, nu-l însuşeste!

Energoplescăiala este disciplina care se ocupă cu studiul producerii, transportului, distribuţiei şi utilizării energiei verbale rezultate pe bicicletă în drum spre bar.

Energia este capacitatea unui om fizic puternic de a efectua un lucru mecanic atunci când dă din pedale, trecând, printr-o transformare, dintr-o stare de referinţă de supărare şi seteală īn altă stare de euforie şi beţie.

Energia acumulată în cap, în diverşi purtători de echilibru, se numeşte beţie primară. Ea poate fi:
– etică, dobândită de la strămoşi
– vulgară, coborând toţi sfinţii la masă
– acidentală, când intri în depăşirea unui Mercedes deşi eşti pe bicicletă
– sau hidraulică, atunci când îţi uzi pantalonii şi nu gasesti robinetul
… toate de mai sus forţând principiul: “s-ambătat, mânca-l-ar mama”.

Energia chimică, adică perioada de mahmureală, este evidenţiată de procesul de ardere a celulelor şi a substanţelor organice, sau de reacţiile chimice exoterme dintre două sau mai multe beţii.

Energia nucleară caracterizează elementele radioactive din curte, când dai la raţe, sau este obţinută în urma reacţiilor nucleare ce se produc când te-ntorci pe două cărări acasă, şi fuzionezi cu nevasta.

Energia hidraulică este energia potenţială a căderilor găleţilor de apă în cap, udându-te de sus până jos şi cea cinetică a farfuriilor şi a cratiţelor aflate în mişcare, azvârlite de femeia furioasă.

Energia luminoasă este înmagazinată în soare şi vine odată cu împăcarea de a doua zi şi jurămintele bărbatului că nu va mai citi contorii din baruri si restaurante.

Aceste forme de energie se pot transforma reversibil unele în altele, formând alte lanţuri de transformare, existând bine-nţeles şi alte surse de energie, adică beţii mult mai reuşite.

Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile, tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca, însă, ca o fată,
Cu avere şi trusou,
Îi respinge îngâmfată:
“Cum să mă mărit c-un bou?”

“E un cal prin curţi vecine,
Care pătimaş mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur-sânge!”

Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul,
După tratative scurte,
S-a căsătorit cu calul.

“Ah, ce şansă, pe mireasă!”
Comenta, în pom, o cioară,
“El – aristocrat de rasă.
Ea – o biată pierde-vară.”

Dar curând, ce tragedie!
Vaca se certă cu calul,
Pân’ departe-n deal la vie
S-auzea, întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba, făcând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.

Ba, mai mult, se întâmplase,
Ca jucând pe-ndrăgostita,
Calul, furios, îi trase,
Două palme, cu copita!

Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soţul ei mai are
Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, îşi zise,
Îl dau dracului de cal!
Şi-ntr-o seară părăsise,
Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă, uscată,
De necazuri şi nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale,
Vaca multe a-nvăţat.
Primul bou ieşit în cale,
Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul,
“Ce pereche potrivită!
Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă, el ascultă.
El cu banii, ea tapaj.
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.

Totuşi, vaca, ne şopteşte
un măgar, c-aşa-i măgarul,
Prin păduri mai zăboveşte,
Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie,
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e, că-n căsnicie,
Treaba merge de minune.

Vaca poate, ştie satul,
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne!

Şi aşa, trec ani şi ani,
Şi precum am prins de ştire,
Au făcut şi trei juncani,
Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea, de faţă,
Nu e niciun lucru nou,
Pentru orişicare vacă,
Soţul ideal e-un BOU!

M-am născut în România,
Bere, mici, manele,
Spume, boală, pandalia,
Barza mamei mele!

Bunul simţ, respect, ruşine,
Cruci pupând, icoane,
Şapte ani de-acas’, latrine,
Ghene, tumberoane,

Soţ, copii, o facultate,
Vis de fată mare,
Muncă, brânci, specialitate:
Bare, trotuare.

Gropi, băltoace, stâlpi, pişoare,
Aere taxate,
Rate, foame, disperare,
Personal karate.

Ştăngi, antene, vrăji, minciuni,
Greaţă, constipare,
Bombe, casa de nebuni,
Tembelizionare.

Ţeapă, mită, şmen, ciordeală,
Fiţe, glonţ, fulare,
Cocalari, mascaţi, cafteală,
Penitenciare.

Fente, blat, leşinuri, bale,
Pătlăgea Montană,
Gaze, şest, cutremuroale,
Şpagă barosană.

Vase, plase, jos cu Base,
Ponta, Crin, baloane,
Arde ţara, foc, bengoase,
Babele, silicoane.

Goană, luptă, bani, avere,
Vile, mercedesuri,
Şpiţ, popo, în cot durere,
FMI, succesuri.

Naşpa curţi, judecătoare,
Euroi cu sacul,
Jaf în codru, drumul mare,
La bulău, ‘ţi-ai dracu’!

Hoţi, tâlhari, corupţi, mişei,
Parlament, senat,
Mama lor de derbedei,
Cu cin’ v-a votat!

Moş Crăciun cu păru creţ,
S-a ascuns într-un coteţ,
Că i s-a urcat la cap
Ţuica ce-a îngurgitat.

Are scăfârlia plină,
N-aştepta ca să mai vină,
Astfel, că-ţi urez să ai,
Bucurie şi mălai,

Sănătate, La Mulţi Ani,
Un butoi de vin cum n-ai,
Cu prietenii să bei pe prici,
Până nu te mai ridici!

Bucuros şi barosan,
Să porneşti în Noul An
Şi să faci ce ţi-ai propus,
Căci cu vorba tot te-ai dus!

Să n-o dai pe după cracă
Fiindc-avem ţară săracă.
De mă supăr şi îi spun,
Nu mai vine Moş Crăciun!

Dacă tot mai vopsesc gardul
Îi spun să le ia şi bradul.
Dac-aşa ne ducem ţelul
Doar la Paşti or vedea mielu

Şi n-om mai mânca slănină,
Doar şoric de pe găină!
Şi le vom servi în faţă
Tot jumări de pe la raţă!

Asta–am zis şi nu mai spun,
Că-şi revine Moş Crăciun,
Şi din ochi, o sticlă cată,
Să se mai îmbete-odată.

Îl păzesc, n-are nimica,
Un câine şi c-o pisică,
Cred, c-o să adoarmă-n şură
Şi îl ling câinii la gură.

Bate-o Doamne!, băutura,
Când o bei peste măsură,
Şi măsura la-o adică,
Unii mare, la-alţii mică.

Dar la unii, le cam strică
Şi îi taie la burtică.
N-au noroc de Sfânta Seară
Că proptesc gardul pe-afară.

Nu mă mai întind cu vorba
Că mi-e, se răceşte ciorba
Îţi doresc doar sănătate
Şi-ţi indic să dormi pe spate,
Dormi ca ursu, liniştit
Şi-i scăpa de sforăit!

Hai noroc, şi la mai mare,
Când mai mergi la vânătoare
Şi te rog, din solda nouă
Să îţi cumperi puşcă nouă.

Şi să mai lăsăm din ură,
Să mai luăm o prăjitură.
C-o vreau dulce, nu amară,
Cum îi scumpa mea de ţară.

Ia mai mânaţi măi!
Hăăăi! Hăăăăi!
La Mulţi Ani!

La unitatea de rachete
De lângă un oraş, odată,
Făcu un general – Ionete –
O vizită inopinată.

Vorbim de-o unitate care
Era de vârf, cu toată criza
Şi-n oastea noastră, prin urmare,
Avea destul de mare miza…

Venind pe drum, de la intrare
Văzu că treaba merge prost:
Pe patul puştii din dotare,
Dormea o santinelă-n post.

Vreo trei soldaţi, avâd alături
O sticlă goală de rachiu,
Zăceau întinşi pe nişte pături,
În rest, părea că e pustiu.

Simţi că-şi iese-ncet din fire,
Dar încă nu făcu tam-tam;
Se-apropie de o clădire,
Privind discret prin câte-un geam.

Vreo doi sergenţi, cu mutră bleagă,
Scriau scrisori pe nişte file,
Alţi patru învăţau să tragă…
“La ţintele” civile,

Iar la depozitul de arme,
Simţind că-ncepe iar să ardă,
Găsi un altul care doarme
Când trebuia să stea de gardă.

Pe urmă, fără vreo surpriză,
Mai consemnă-n raport, aici,
Că trei soldaţi, atenţi la miză,
Jucau şeptic pe gloanţe mici.

Şi-un ins, aproape cât un munte,
Cu faţă aiuristică,
Punea grenadele pe frunte,
Făcând echilibristică.

Şi ca să-ncheie cu flagrantul,
Mai vizită – prin geam – PC-ul,
În care însuşi comandantul
Juca barbut cu SSC-ul.

De-acuma termină ocolul
Şi luminat şi dumirit,
Scoţând din tocul lui pistolul,
Dădu alarma, în sfârşit.

Se prezentară – supăraţi –
În opt minute jumătate,
Cincizeci de mutre de soldaţi,
Având vestoane şifonate.

Din efectivul de oştire,
Mai ruginiţi sau mai recruţi,
Treizeci erau în învoire
Iar douăzeci erau pierduţi.

– Ce-i asta, comandant? E bine?
Aşa vă pregătiţi de foc?
Şi dacă inamicul vine?
Vă face praf pe toţi, pe loc!

Acesta, cum simţea pe spate
Că toate apele îl trec,
Strângând din buzele crispate,
Tăcea şi înghiţea în sec.

– Trăiţi! În primul rând, e pace,
Făcu, rânjind, soldatul Gelu,
Pe urmă, cum să ne atace?
Păi, n-avem scut la Deveselu?

Noi ajunşi la guvernare:
O să facem treaba mare!
Şi-o făcură, de mă mir,
Cum de naiba mai respir.

Dimineaţa pe răcoare
De te scoli fără efort
Şi nimic nu te mai doare
Să fii sigur că eşti mort.

Azi de 1 Decembrie, un detașament de români au defilat online pe Facebook cu un batalion de tag-uri.

Doamna profesoara:-Bula sa nu vorbesti urat astazi ca o sa vina inspectoarea
Doamna inspectoare:-Copii ce ati face daca v-ar urmarii un urs?Toti aveau mainile jos numai Bula era cu mana sus.
Inspectoarea:-Da Bula spune.
Bula:-As fugi.
Inspectoarea:-Si daca el fuge dupa tine?
Bula:-Fug mai tare.
Insp.:-Daca el fuge mai tare?
Bula:-Fug si mai tare.
Insp.:-Si daca el fuge si mai tare?
Bula:-Fug si mai si mai tare.
Insp.:Si daca el fuge si mai si mai tare?
Bula:-Ma urc in copac.
Insp:-Si daca si el se urca in copac?
Bula:-Ma urc mai sus.
Insp.:-Si daca el se urca mai sus?
Bula:-Ma urc in varf.
Insp.:-Si daca el se urca in varf?
Bula:Dar da-te in p**a mea ca tu tii cu ursul.

Un trabant mergea pe o sosea si dintr-o data i se strica motorul. Trage pe dreapta. Sta ce sta si apare un Lamborghini ultimul raget. Soferului din Lamorghini i se face mila de trabantist si se opreste sa-l remorcheze.
Trabantistul e de acord, dar il mai roaga ceva:
– Bine, dar uite… io am un trabant si tu… asa ca te rog sa nu o calci prea tare.
Tipul aproba. Masinile pornesc. Totul merge bine pana apare un Ferrari. Soferul din el se uita cu dispret la cel din Lamborghini. Acesta se enerveaza si il provoaca la intrecere. Amandoi accelereaza neluand in seama Trabantul care claxona innebunit.
Din intamplare, un reporter se afla pe marginea soselei. A doua zi se publica in ziar: „…. si pe deasupra sa vedeti ca ieri lumea a fost sub influenta unei radiatii necunoscute. Am vazut un Ferrari si un Lamborghini intrecandu-se nebuneste si in spatele lor un trabant claxonand nervos sa i se faca loc…”

El:
– Pa, închide tu.
Ea:
– Nu, închide tu.
El:
– Nu, închide tu.
Ea:
– Nu, închide tu, că eu tocmai mi-am făcut unghiile.